11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGăsită în fotoliul din sufragerie, la doi ani după ce a murit

Găsită în fotoliul din sufragerie, la doi ani după ce a murit

Trupul unei femei de 70 de ani a fost găsit în casa ei din nordul Italiei la doi ani după ce a murit, scrie CNN.

Marinella Beretta trăia singură în Lombardia, în apropierea Lacului Como. Corpul ei descompus a fost descoperit vinerea trecută de pompierii din Como, care fuseseră chemați după ce un copac din curtea femeii se prăbușise sub greutatea vegetației crescute pe el, a declarat purtătoarea de cuvânt a primăriei din Como, Francesca Manfredi, pentru CNN. Marinella Beretta a fost găsită stând într-un fotoliu în sufragerie.

Legiștii au stabilit că femeia a încetat din viață undeva la sfârșitul anului 2019

Cauza morții este necunoscută, iar legiștii au stabilit că femeia a încetat din viață undeva la sfârșitul anului 2019, după gradul de descompunere a corpului, a mai precizat Francesca Manfredi.

Poliția caută dacă există rude în viață ale femeii

Deocamdată nu au apărut rude ale decedatei, iar poliția caută dacă există rude în viață ale femeii. Corpul femeii a fost dus la morgă, urmând să fie stabilită data înmormântării. 

Autoritățile locale se vor ocupa de cheltuielile de înmormântare

Primarul din Como, Mario Landriscina, a invitat întreg orașul la înmormântarea femeii și a spus că autoritățile locale se vor ocupa de cheltuieli. El a precizat că Marinella Beretta nu se afla pe lista serviciilor de asistență socială.

Ministrul Familiei din Italia, Elena Bonetti, a deplâns moartea solitară a bătrânei. „Este dureros ce s-a întâmplat cu Marinella Beretta în Como. Este datoria comunității să-și amintească viața ei. Nimeni n-ar trebui să fie singur”, a mai spus ministrul italian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS