8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDouă persoane și-au pierdut viața într-un accident lângă Băilești

Două persoane și-au pierdut viața într-un accident lângă Băilești

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Băilești au fost sesizați, sâmbătă, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DJ 561D, între localitățile Galiciuica și Băilești, a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări a reieșit că un autoturism condus pe DJ 561D, între localitățile Galiciuica și Băilești, de un tânăr, de 20 de ani, din Băilești, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat, de 69 de ani, din Giubega.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto, de 69 de ani, și o femeie, pasager în autoturismul condus de acesta, au decedat.

Conducătorul auto de 20 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului celor două persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS