21.7 C
Craiova
joi, 19 mai, 2022
Știri de ultima orăEvenimentÎncă șase societăţi comerciale, urmărite penal în dosarul fraudării Economat

Încă șase societăţi comerciale, urmărite penal în dosarul fraudării Economat

Încă şase societăţi comerciale sunt urmărite penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care fostul primar Marian Vanghelie este acuzat de constituire de grup infracţional, trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu privind fraudarea Economat Sector 5.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus extinderea urmării penale faţă de şase societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, suspecte de implicare în lanţurile comerciale de fraudare a SC Economat Sector 5, respectiv:

  • SC Dap Team&Partners SRL,
  • SC United Colors Team SRL,
  • SC Miro Best Print S.R.L,
  • SC Trade International Industry SRL,
  • SC Grivin House SRL,
  • SC Elsys Power SRL.

Fiecare dintre societăţile comerciale este suspectată de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, săvârşită în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial de către altul, arată anchetatorii.

Alte societăți, cercetate

În urmă cu două zile, procurorii au dispus începerea urmăririi penale şi pe numele:

  • SC Games&Sports Distribution Romania SRL,
  • SC City Bistro Management SRL,
  • SC IDD Asset Management SRL,
  • SC Daarm Partners SRL,
  • SC Fortis Pugna SRL, pentru aceeaşi infracţiune.

    Joia trecută, DNA anunţa că efectuează acte de urmărire penală faţă de 22 de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliului local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale supraevaluate efectuate de SC Economat Sector 5 (societate la care unic asociat este Consiliul local), prejudiciul estimat fiind de peste 256 milioane lei.

    Procurorii anticorupţie notau în ordonanţă că, la finele anului 2018, Marian Vanghelie, la data faptelor consilier în cadrul Consiliului local Sector 5, Marian Leonard Petre, la data faptelor directorul general al SC Economat sector 5 SRL, şi un om de afaceri ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane (administratori ai unor societăţi comerciale) şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului SC Economat Sector 5 SRL.

    „Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante etc), de la societăţile controlate de aceştia. Grupul a acţionat în perioada 2018 – 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale”, preciza DNA.

Marian Vanghelie, șeful grupului infracțional

La vârful ierarhiei, spuneau procurorii, s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard – directorul general al Economat Sector 5 – şi un om de afaceri, suspect în cauză.

„Mecanismul de acţionare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziţia bunurilor respective de către societăţile controlate de oamenii de afaceri de la diverşi furnizori, acestea erau revândute la suprapreţ către SC Economat Sector 5 SRL, în mod direct, dar şi prin crearea mai multor lanţuri comerciale în care erau interpuse aceleaşi societăţi, controlate de membrii grupării”, indica DNA.

Mai departe, această societate ar fi revândut produsele respective la preţuri supraevaluate către aproape toate entităţile din subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului local Sector 5 (Administraţia Domeniului public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, şcoli, grădiniţe etc.).

Creșteri de prețuri

DNA menţiona că au existat creşteri de preţuri chiar şi de 31 de ori mai mari faţă de preţul practicat de furnizorul iniţial. Spre exemplu, un capsator de plastic mediu a fost achiziţionat de Economat Sector 5 cu 81,6 lei, în condiţiile în care preţul iniţial a fost de 2,59 lei.

Într-un context asemănător, arată anchetatorii, în perioada 2016 – 2019, Marian Vanghelie ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către SC Economat Sector 5 şi ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra directorului general, Marian Leonard Petre, în scopul determinării acestuia să efectueze achiziţiile respective şi să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

FCU Craiova va demara pregătirile pentru noul sezon pe...

Jucătorii echipei FCU Craiova vor avea aproximativ trei săptămâni...

ȘTIRI GdS