12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFost general STS, reținut pentru trafic de influență și spălare a banilor

Fost general STS, reținut pentru trafic de influență și spălare a banilor

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând de ieri, a unei persoane acuzată de trafic de influență și spălare a banilor. Fostul adjunct al şefului STS de pe vremea preşedintelui Ion Iliescu, generalul în rezerva Florin Mihalache, a fost prins în flagrant.

În perioada august 2021 – ianuarie 2022, inculpatul ar fi pretins, în mod repetat, de la administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză) inițial un autoturism de lux ulterior contravaloarea acestuia, de 75.000 de euro, pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra unui alt om de afaceri cu care martorul avea mai multe litigii comerciale, în scopul stingerii acestora.

Concret, „intervenția” inculpatului trebuia să se finalizeze cu încheierea unei tranzacții privind stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanțelor din București și achitarea de către una dintre societățile controlate de omul de afaceri către societatea martorului a unor datorii în cuantum de aproximativ 1.500.000 de euro.

Pentru a disimula proveniența sumei pe care ar fi urmat s-o primească pentru „serviciile” sale, la data de 6 ianuarie 2022, inculpatul ar fi încheiat cu martorul un contract fictiv de împrumut.
La data de 12 ianuarie 2022, inculpatul ar fi primit cei 75.000 de euro pretinși, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS