16.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDosar penal după ce a pierdut la păcănele 10.000 de lei ai firmei la care lucra

Dosar penal după ce a pierdut la păcănele 10.000 de lei ai firmei la care lucra

O tânără de 22 de ani, angajată a unei societăţi comerciale din oraşul-staţiune Sângeorz-Băi, a pierdut la păcănele aproape 10.000 de lei din încasările firmei. Ea a pretins că ar fi fost agresată şi deposedată de borseta cu bani.

“Poliţiştii Secţiei 7 Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizaţi de angajata unei societăţi comerciale, o femeie de 27 de ani din Sângeorz-Băi, că o altă angajată, o tânără de 22 de ani din Rodna, ar fi fost lovită şi deposedată de o borsetă în care se afla suma de 10.000 de lei. În urma intervenţiei şi a verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că tânăra nu a fost victima vreunei infracţiuni, aceasta jucând şi pierzând în mai multe rânduri suma de 1.000 de lei la un aparat de tip slot-machine amplasat în incinta societăţii comerciale, creând un prejudiciu total de aproximativ 10.000 de lei”, se arată în comunicat.

Tânăra a recunoscut, în cele din urmă, că nu a fost victima vreunei infracţiuni şi că a pierdut banii la păcănele. Pe numele ei a fost deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, urmând documentarea aspectelor constatate sub toate aspectele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS