12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPoliţist lovit cu mașina de șoferul căruia îi făcea semn să oprească

Poliţist lovit cu mașina de șoferul căruia îi făcea semn să oprească

Un poliţist aflat în timpul serviciului a fost rănit după ce a fost acroşat de un autoturism în timp ce îi făcea semn şoferului să oprească, informează, luni dimineaţa, IPJ Argeş.

„La data de 3 ianuarie, în jurul orei 9,00, un poliţist din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe strada Calea Alexandriei, din Costeşti, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa din direcţia Piteşti către Buzoeşti şi care, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, nu a oprit la timp şi l-a acroşat”, precizează reprezentanţii IPJ Argeş, citați de Agerpres.

Poliţistul nu este rănit grav şi a fost preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital

Conform sursei citate, din primele investigaţii medicale, poliţistul nu este rănit grav şi a fost preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital.

„Din verificările preliminare, autoturismul a fost condus de un bărbat de 69 de ani, din Piteşti, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că nu a consumat alcool”, mai anunţă IPJ Argeş.

În cauză va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS