17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPolițiști de frontieră, reținuți. Cereau mită de la şoferi pentru a-i scăpa de cozi

Polițiști de frontieră, reținuți. Cereau mită de la şoferi pentru a-i scăpa de cozi

Dosar de corupție în vama Borș. 6 polițiști de frontieră au fost reținuți pentru luare de mită. Sunt acuzați că pretindeau diferite sume de bani de la șoferii de camioane, pentru a le reduce timpul de așteptare în coloana care se forma pe Drumul European 60.

Acțiunea a început dimineață în punctul de trecere al frontierei Borș 1, din județul Bihor. Mascații au percheziționat gheretele politiștilor și sediul poliției de frontieră din Borș, timp în care traficul de aici a fost restricționat, conform Digi 24.

Șase politiști de frontieră au fost aduși la audieri

Șase politiști de frontieră au fost aduși la audieri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Ei sunt acuzați de luare de mită, infracțiune pe care ar fi comis-o în ultimii 2 ani.

Răzvan Doseanu, avocat: E vorba de infracțiuni de corupție, respectiv luare de mită, comise în punctul de trecere a frontierei Borș. Sunt mai mulți politiști de frontieră.

„Au pretins și primit sume de bani cuprinse între 50 și 100 de euro de la conducătorii camioanelor de transport marfă“ 

Gligor Sabău, prim-procuror adjunct Parchet Bihor: „Au pretins și primit sume de bani cuprinse între 50 și 100 de euro de la conducătorii camioanelor de transport marfă pentru a le facilita reducerea timpului de așteptare în coloana ce se forma pe Drumul European 60, sau pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu referitor la carantinarea unei persoane.

Cozile de tiruri sunt foarte dese în punctele de trecere a frontierei din vestul țării

Cozile de tiruri sunt foarte dese în punctele de trecere a frontierei din vestul țării, din cauza restricțiilor de circulație de pe teritoriul Ungariei. Aceste restricții se aplică în weekend și în timpul sărbătorilor legale din țara vecină. Unii șoferi se plângeau de faptul că unele camioane treceau suspect de ușor de vamă.

Cei 6 vameși vor fi prezentați Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS