22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi răniţi după o explozie la Aerostar SA Bacău

Doi răniţi după o explozie la Aerostar SA Bacău

Un grav accident de muncă s-a petrecut marţi, la prânz, la societatea Aerostar SA Bacău. Potrivit informațiilor preliminare, la una dintre secții s-a produs o explozie, urmată de un incendiu soldat cu răniți, informează Zdbc.ro.

Incendiul a fost stins de angajații firmei, transmit reprezentanții pompierilor.

„Am fost sesizați că a avut loc un incendiu lichidat la Aerostar. S-au deplasat doi inspectori de prevenire din cadrul ISU pentru a evalua situația. Știm că au fost trei victime, preluate de Ambulanță”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

„Sunt două victime cu arsuri și o alta cu atac de panică. În acest moment nu știm mai multe, colegii sunt la fața locului”, a precizat Aura Crețu, directoarea Serviciului Județean de Ambulanță, pentru Ziarul de Bacău.

Grigore Filip, directorul general al Aerostar SA, a declarat că incidentul s-a petrecut în jurul orei 12.50.

„A fost o problemă care se va analiza, un accident de muncă nu foarte mare, o substanță cu care se lucra s-a aprins”, a susținut managerul companiei.

Potrivit acestuia, detaliile vor putea fi cunoscute în urma anchetei declanșate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS