10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA fost găsit bărbatul care şi-a însuşit 6.000 de euro dintr-un bancomat

A fost găsit bărbatul care şi-a însuşit 6.000 de euro dintr-un bancomat

A fost găsit bărbatul care în urmă cu câteva saptamani a luat 6.000 de euro uitaţi de o clientă în ATM-ul unei bănci din Timisoara şi a dispărut. Acesta a recunoscut tot ce s-a intamplat si, mai mult, a înapoiat banii pagubitului, o studenta straina, scrie Opiniatimisoarei.

„Polițiștii Secției 1 Timișoara au identificat persoana, care a sustras 6.000 de euro din fanta bancomatului, de la o unitate bancară din Timișoara. Este vorba de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Timișoara, care a recunoscut fapta și a predat banii persoanei vătămate”, transmit reprezentantii IPJ Timiş.

Bărbatul, care purta ochelari şi mască de protecţie, a intrat, pe 26 octombrie, în holul unei bănci din centrul Timişoarei, şi-a scos portofelul şi a mers la unul dintre bancomate, probabil pentru a scoate o sumă de bani. Cum aparatul nu funcţiona, s-a mutat la cel de-al doilea, unde, în fanta din care ies banii din ATM, a văzut un teanc de bancnote.

Omul a pus mâna pe bani, i-a băgat rapid în rucsacul pe care îl avea şi a ieşit din bancă.

Suma de bani fusese depusă de o studentă străină, cu puţin timp înainte, însă automatul a respins operaţiunea, iar aceasta nu şi-a dat seama şi a plecat lăsând teancul în fanta bancomatului.

Politistii au apelat la ajutorul cetăţenilor care îl recunoşteau pe bărbat ori aveau informatii despre el să anunţe cea mai apropiată secţie de poliţie sau să sune la 112.

Întrucat atunci cand politistii l-au chemat la audieri, timisoreanul s-a prezentat imediat si a restituit întreaga sumă de bani tinerei, el nu va suferi consecinţe de ordin penal, transmit reprezentanţii IPJ Timiş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS