14.5 C
Craiova
luni, 7 octombrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDouă femei în stare gravă, după ce mașina lor a fost lovită de tren

Două femei în stare gravă, după ce mașina lor a fost lovită de tren

Două femei au fost grav rănite, sâmbătă, după ce autoturismul în care se aflau a fost acroşat de tren la intrarea în localitatea suceveană Bucşoaia, informează Monitorulsv.ro.

Două femei sunt în stare gravă după ce mașina cu care circulau a fost lovită de tren. S-a întâmplat în după-amiaza zilei de sâmbătă, în zona Bucșoaia, după ce persoana care se afla la volanul autoturismului marca Volkswagen nu s-a asigurat corespunzător la o trecere de nivel de cale ferată.

În urma impactului, cele două persoane au suferit răni serioase, iar dacă vor supraviețui este un miracol.

Una din femei a rămas încarcerată și a fost extrasă în stare de semiconștiență.

Cea de a doua femeie a fost proiectată în exterior și era inconștientă. I-au fost aplicate manevre de resuscitare, iar medicii prezenți la fața locului au reușit să o stabilizeze într-un final și au trimis-o la spitalul din Gura Humorului, de unde a fost transferată la Spitalul Județean Suceava.

Tot acolo va ajunge și cea de a doua femeie.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 și ambulanța SMURD TIM, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS