10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDosar penal pentru ucidere din culpă în urma incendiului izbucnit la SJU Ploiești

Dosar penal pentru ucidere din culpă în urma incendiului izbucnit la SJU Ploiești

Poliția Prahova a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în urma incendiului izbucnit joi dimineaţă la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Ploieşti, în urma căruia doi pacienţi au murit, iar o infirmieră a fost rănită, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Mihaela Florescu.

Ancheta este coordonată de procurori. Incendiul a izbucnit joi dimineaţă în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, unde erau internați 20 de pacienţi cu COVID-19.

Doi bolnavi, bărbaţi cu vârste de 74 şi 75 de ani, au murit carbonizaţi, iar o infirmieră a suferit arsuri. Alţi 15 pacienți au fost evacuaţi, fiind transferaţi în clădirea principală a Spitalului Judeţean, în timp ce trei au refuzat transferul, potrivit Agerpres.

Managerul spitalului, Bogdan Nica, spune că secţia era renovată, iar instalaţia electrică fusese verificată și există detectoare de oxigen.
Incidentul are loc la mai puțin de o lună și jumătate de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, în care au murit 7 pacienți. Este a patra tragedie în mai puțin de un an, după incendiile de la Piatra Neamț și Institutul „Matei Balș”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS