13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat accidentat mortal, abandonat pe o stradă din Tulcea

Bărbat accidentat mortal, abandonat pe o stradă din Tulcea

Poliţiştii tulceni au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, după ce marţi seară un bărbat din comuna Ciucurova a fost găsit mort pe o stradă din oraşul Tulcea, a anunţat miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea, citat de Digi24.

Poliţiştii au fost sesizaţi, marţi seară, prin serviciul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe strada Energiei din municipiul Tulcea se află o persoană căzută pe partea carosabilă.

„La locul evenimentului, poliţiştii au identificat persoana ca fiind un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Ciucurova, judeţul Tulcea. În urma intervenţiei echipajelor medicale şi aplicării protocoalelor de resuscitare, a fost declarat decesul bărbatului”, se arată în anunţul IPJ.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, în vederea identificării conducătorului auto şi lămuririi tuturor aspectelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS