13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDNA a început urmărirea penală după înregistrările AUR

DNA a început urmărirea penală după înregistrările AUR

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva deputatului PNL Cosmin Șandru și a directorului general al Societății de Transport Public Timișoara, Nicolae Florin Bitea, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită la moțiunea de cenzură prin care Guvernul Cîțu a fost demis.

Dosarul a pornit de la o înregistrare în care un parlamentar AUR este momit cu funcții pentru a nu vota moțiunea de cenzură. Copreședintele AUR, George Simion, a reacționat prompt după ce a aflat vestea.

„La data de 01 octombrie 2021, în contextul în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României, suspecții Șandru Cosmin și Bitea Nicolae-Florin i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor instituții publice.

Pentru a beneficia de această „favoare”, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, din data de 05 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea menționată mai sus.

Suspecților Șandru Cosmin și Bitea Nicolae-Florin li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.

Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS