17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi copii, răniți grav după o tamponare pe un drum din Alba

Doi copii, răniți grav după o tamponare pe un drum din Alba

Doi copii, de 9, respectiv 6 ani, au fost răniţi, într-un accident produs duminică pe DN 14B, între Crăciunelu de Jos şi Blaj, în urma coliziunii a două autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, citat de Agerpres.

Copilul de 6 ani a fost accidentat mai grav, fiind chemat pentru el un elicopter SMURD.

„La ajungerea forţelor de intervenţie au fost găsite două victime, neîncarcerate, rezultate din accident. Ambele victime sunt copii, de 9 ani, respectiv 6 ani. Copilul de 6 ani, la momentul de faţă, se află în stare de inconştienţă. La faţa locului s-a deplasat şi o ambulanţă SAJ cu medic de la Substaţia Alba, iar o ambulanţă de la Blaj, aflată în trafic, a oprit, de asemenea, la locul accidentului. Totodată, a fost alertat şi elicopterul SMURD de la Mureş, care se va deplasa la accident”, a transmis ISU Alba.

Iniţial, la faţa locului au acţionat pentru acordarea primului ajutor medical pompieri militari de la Garda de intervenţie Blaj.

„Traficul pe DN 14B este blocat între localităţile Blaj şi Crăciunelu de Jos, din cauza accidentului rutier în care au fost implicate două autovehicule. Cercetarea la faţa locului este în desfăşurare”, a transmis şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS