11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA provocat un accident mortal după ce a confundat o tânără cu iubita sa

A provocat un accident mortal după ce a confundat o tânără cu iubita sa

​​Un tânăr din Baia Mare a provocat un accident mortal după ce a confundat o tânără cu iubita sa și a pornit în urmărirea mașinii în care aceasta se afla.

La un moment dat șoferul urmărit a oprit mașina pentru ca tânăra să coboare, scrie emaramures.ro. Atunci, șoferul gelos și amicul lui ar fi tăbărât spre autoturism și ar fi început să lovească cu pumnii și picioarele mașina. În acel moment, șoferul s-a speriat și a demarat în trombă din Baia Mare spre orașul Tăuții Măgheruș. Ceilalți doi au fugit spre autoturismul lor și au pornit în urmărirea lui.

Şoferul urmărit a sunat la 112 și a anunțat totul

Potrivit sursei citate, în tot acest timp șoferul urmărit a sunat la 112 și a anunțat totul. Era la telefon cu Poliția în momentul producerii accidentului. Conform surselor emaramures.ro șoferul gelos s-ar fi angajat în depășirea mașinii urmărite, numai că din sens opus venea un alt vehicul.

Atunci, pentru a evita un impact frontal, ar fi tras de volan dreapta și s-a lovit de mașina urmărită pe care a proiectat-o într-un șanț din beton. Din mașina urmăritorilor, pasagerul din dreapta a fost aruncat din vehicul, decedând ulterior.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS