13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Şapte persoane, posibil otrăvite la o universitate din Germania

(VIDEO) Şapte persoane, posibil otrăvite la o universitate din Germania

-

Şapte persoane, studenţi şi profesori, sunt spitalizate după ce au consumat luni ceai şi cafea în cantina Universităţii Tehnice din Darmstadt. Un student în vârstă de 30 de ani este în stare critică. Pacienţii au simptome de toxiinfecţie alimentară şi prezintă pete de culoare pe braţe şi picioare, conform publicaţiei Bild şi site-ului T-Online.de.

Parchetul din landul Hesse a lansat o investigaţie pentru tentativă de omor, suspectând că este vorba de un act deliberat. Autorităţile germane încearcă să afle motivul atacului, informează Mediafax.ro.

„A fost depistată o substanţă care poate provoca probleme grave de sănătate şi care poate fi chiar letală”, a declarat marţi procurorul Robert Hartmann.

Un oficial din cadrul Comisiei de investigaţie a afirmat că există dovezi că este vorba de un atac. „Suntem siguri că este vorba de un atac, nu de un accident. Am depistat elemente care exclud posibilitatea unui incident involuntar”, a afirmat o sursă din cadrul Comisiei de anchetă, sub protecţia anonimatului. Autorităţile au refuzat să dezvăluie ce substanţă a fost depistată.

Manfred Efigner, rectorul Universităţii Tehnice din Darmstadt, s-a declarat „şocat” de incident. „Poliţia a depistat lapte otrăvit şi apă otrăvită, care erau stocate în bucătăriile cantinei. Au fost luate măsuri de siguranţă, în coordonare cu poliţia”, a afirmat Manfred Efigner.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Șapte percheziții DNA la Complexul Energetic Oltenia

DNA efectuează joi șapte percheziții la Complexul Energetic Oltenia...

ȘTIRI GdS