13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Adolescent ascuns în geamantan, descoperit la P.T.F. Curtici

(VIDEO) Adolescent ascuns în geamantan, descoperit la P.T.F. Curtici

-

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au descoperit, într-un tren internaţional care avea ca destinaţie Austria, un cetățean afgan, de 15 ani, ascuns în geamantanul care aparţinea unui pasager, cetăţean român.

Astăzi dimineață, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, călătorind ca pasager în trenul IR 346 – 1, o femeie, cetățean român, de 24 de ani.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat semne vizibile de agitație, motiv pentru care s-a procedat la controlul amănunțit al bagajelor.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit un adolescent ascuns într-un geamantan care îi aparţinea femeii.

În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit că persoana în cauză este cetățean afgan, de 15 ani. Femeia a declarat ca este prietena fratelui minorului şi că intenţiona să-l ducă pe acesta la ruda sa, aflată în Germania.

Minorul a fost preluat de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Arad.

În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Pasajul suprateran din Craiova va fi reabilitat în acest...

Pasajul suprateran din centrul Craiovei va fi reabilitat în...

ȘTIRI GdS