17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat a murit după ce a căzut în fântână

Un bărbat a murit după ce a căzut în fântână

Un bărbat a murit, luni, după ce a căzut într-o fântână în localitatea Dumbrava Roşie, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, citaţi de Agerpres.

La locul producerii incidentului s-au deplasat o autospecială complexă pentru intervenţie şi o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, precum şi voluntari din cadrul SVSU Dumbrava Roşie.

„Ajunşi la locul solicitării, pompierii au constatat că într-o fântână, cu o adâncime de aproximativ 19 metri şi un diametru de 80 de centimetri, se afla un bărbat de aproximativ 58 de ani.

Cu ajutorul echipamentelor şi procedeelor specifice, pompierii au scos din fântână bărbatul care era inconştient. Imediat, victima a fost preluată de echipajul ce încadra ambulanţa SMURD TIM, care a început manevrele de resuscitare.

Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţa SMURD declarând decesul acestuia”, au precizat reprezentanţii ISU Neamţ.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS