13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBătaie și geamuri sparte cu Micutzu. Actorul susține că a fost agresat

Bătaie și geamuri sparte cu Micutzu. Actorul susține că a fost agresat

-

Actorul Cosmin Nedelcu, cunoscut sub numele de scenă ”Micutzu”, a fost implicat într-un scandal în noaptea de 15 spre 16 august, aproape de miezul nopții, în fața unui magazin din București.

În jurul orei 00.00, prin apel 112, Secția 1 Poliție a fost sesizată de către o femeie despre un scandal, astfel că la fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiștii, care au identificat persoanele implicate și le-au condus la sediul subunității.

”Din primele date a rezultat ca în jurul orei 23.50, dintr-un grup format din 5 persoane, 4 adulți și un minor, aflat în fața unui magazin, un bărbat ar fi adresat anumite cuvinte unui trecător. Acesta ar fi fost deranjat de cele auzite și a început să se certe cu cel în cauză. Cu intenția de aplanare a situației, au intervenit alte doua persoane, un bărbat și o femeie.” – se arată în comunicatul Poliției.

Conform surselor citate, se pare că trecătorul care a fost ținta acelor vorbe jignitoare ar fi fost chiar Micutzu.

Actorul susține că a fost agresat verbal de un bărbat, pe care nu-l cunoaște, fără niciun motiv, după care au fost agresați și logodnica sa și prietenul său.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Rapid – „U“ Craiova 1-2 | Alb-albaștrii au „stins...

Universitatea Craiova a câștigat în prelungiri, scor 2-1, partida...

ȘTIRI GdS