10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn polițist oltean și-a pus capăt zilelor

Un polițist oltean și-a pus capăt zilelor

Viorel Andrei, de 40 de ani, polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt a recurs, luni seara, la un gest extrem de necugetat. Bărbatul s-a spânzurat în locuința sa din Slatina.

Viorel Andrei lucra din 2002 în cadrul Poliției Olt, la Biroul Rutier al Poliției municipiului Slatina. Din 2018 era detașat în cadrul Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt.

Motivul care se pare că l-a determinat să recurgă la un asemenea gest este faptul că suferea de o boală incurabilă. Prietenii acestuia sunt în stare de șoc, nimeni nu se aștepta la un astfel de gest.

Mesajele de condoleanțe de pe pagina de socializare a polițistului demonstrează șocul pe care cei care l-au cunoscut l-au trăit la aflarea teribilei vești.

De-a lungul carierei sale, omul legii de la Biroul Rutier al Poliției Slatina, care era tatăl a doi copii, a făcut multe fapte bune, implicându-se în multe cazuri umanitare.

„Despre câți oameni putem spune că sunt excepționali, că luminează pe oriunde trec? Puțini, iar noi am cunoscut unul. Voluntarul nostru, Viorel Andrei, în prezența ta și cu sprijinul tau am simțit că putem realiza orice.Cu calm, cu seninătate și bunătate uriașe, ai ajutat oriunde a fost nevoie, în timpul liber, cu devotament și mărinimie. Nu te vom uita, om excepțional!Dumnezeu sa te odihnească în pace!“, este mesajul celor de la Crucea Roșie Olt.

„Viorel Andrei, ai fost singurul meu coleg și prieten care a acceptat sa ajute alături de mine și Crucea Rosie, oamenii aflați la necaz și am făcut-o cu toată inima! Pentru cei care nu l au cunoscut, Viorel Andrei a fost polițist model la Slatina , Olt și s-a stins ieri din cauza unei boli nemiloase!“, este mesajul lui Viorel Teacă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS