11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO ambulanță a fost lovită de tren, în Caraș-Severin

O ambulanță a fost lovită de tren, în Caraș-Severin

O ambulanță privată de transport dialiază a fost lovită, miercuri, de un tren care circula pe ruta Timișoara – Caransebeș, potrivit www.tion.ro. Potrivit autorităților, nu au fost victime în urma incidentului.

Accidentul feroviar s-a produs pe raza localității Căvâran, din județul Caraș-Severin.

„Ambulanța privată de transport dializă (fără pacienți, doar șoferul) a fost lovită la trecerea de nivel cu cale ferată, de trenul de pasageri IR 9572, care circula pe ruta Timișoara – Caransebeș. La locul accidentului s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, o ambulanță SAJ și un echipaj IPJ”, anunță ISU Caraș-Severin.

Șoferul ambulanței a fost evaluat de personalul de pe Ambulanță și a refuzat transportul la spital.

Toți cei 20 pasageri, aflați în garnitura de tren, au fost evaluați medical de echipajul SMURD, dar niciun pasager nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS