2.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 decembrie, 2021
Știri de ultima orăEvenimentAproape 3 tone de cocaină şi peste 11 milioane de euro, confiscate aproape de aeroportul Amsterdam-Schiphol

Aproape 3 tone de cocaină şi peste 11 milioane de euro, confiscate aproape de aeroportul Amsterdam-Schiphol

Poliţia olandeză a anunţat marţi că a confiscat aproape 3 tone de cocaină şi peste 11 milioane de euro dintr-o fermă situată în apropierea aeroportului Amsterdam-Schiphol.

Captura este una dintre cele mai importante din istoria forţelor de ordine din acest oraş, transmite AFP.

După o anchetă îndelungată, poliţiştii au întreprins joia trecută o descindere la proprietatea aflată lângă satul De Kwakel, la câţiva kilometri sud de Schiphol.

Un suspect a fost arestat, iar un al doilea a fost reţinut ulterior dintr-o maşină aflată în apropiere, a precizat poliţia într-un comunicat.

Cocaina confiscată avea o valoare la vânzare pe piaţa neagră de 195 milioane de euro, a menţionat poliţia, subliniind că ‘este vorba despre una din cele mai mari capturi din istoria poliţiei din Amsterdam’.

Au mai fost confiscate 11,3 milioane de euro în numerar, precum şi obiecte de lux. Captura a mai cuprins şase arme, amortizoare, muniţie şi maşini de numărat bancnote.

Suspecții, arestați

Cei doi suspecţi, unul de 54, celălalt de 29 de ani, se află în arest şi riscă să fie inculpaţi pentru trafic de droguri pe scară mare, indică acelaşi comunicat.

Cocaina ‘făcea parte, după toate aparenţele, dintr-un circuit de droguri latino-american’, adaugă poliţia, precizând că sunt aşteptate şi alte arestări.

Ţările de Jos constituie o platformă majoră pentru droguri, mai ales cocaină, care ajung în Europa în principal prin portul Rotterdam, cel mai mare de pe continent.

În cel mai recent raport din aprilie, Europol s-a arătat îngrijorat să vadă continentul inundat de ‘cantităţi fără precedent de cocaină’, provenite din America Latină şi ‘generând profituri de mai multe miliarde de euro’ pentru reţelele infracţionale din cele două regiuni.

În plus, traficul de cocaină, a cărei puritate este ‘la cel mai ridicat nivel atins vreodată în UE’, ‘alimentează structuri infracţionale care se folosesc de resursele lor enorme pentru a infiltra şi submina economia UE, instituţiile publice şi societatea’, mai relevă Europol.

Percheziţiile efectuate de forţele de poliţie în porturi europene importante precum Anvers, Hamburg şi Rotterdam au permis capturi record, precum cea a unei încărcături de 23 tone de cocaină la sfârşitul lui februarie. Valoarea drogurilor pe piaţa neagră a fost estimată ‘între 1,5 şi 3,5 miliarde de euro’ de şeful vămii din Hamburg, René Matschke.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

SCMU Craiova a pierdut cu Târgoviște, dar a ieșit...

Foarte greu să obținem ceva dintr-un meci în care...

ȘTIRI GdS