13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentProtest în fața Guvernului la adresa pensiilor speciale. Textul, vizibil și din avion

Protest în fața Guvernului la adresa pensiilor speciale. Textul, vizibil și din avion

Un protest inedit va avea loc vineri seara, în Piața Victoriei din București, la adresa pensiilor speciale. În timpul acțiunii organizate de Comunitatea Declic, participanții vor ridica pe brațe trei bannere de mari dimensiuni cu mesaje împotriva Guvernului și a pensiilor speciale.

Organizatorii au anunțat că protestul din fața Guvernului va începe la ora 19.00. 100 de persoane vor ridica pe brațe 3 bannere lungi de câte 30 de metri, care conțin mesajul dedicat Guvernului.

Coregrafia va umple Piața Victoriei, iar textul va fi vizibil atât din Palatul Victoria, cât și de pe clădirile de vizavi de Guvern, precum și din avion.

Astfel, Comunitatea Declic cere Guvernului să finalizeze proiectul de lege privind eliminarea pensiilor pentru care nu au fost plătite contribuții, în limitele cerute de Curtea Constituțională.

Coaliția a promis, prin programul de guvernare, că va elimina aceste pensii speciale, însă până acum nu a făcut altceva decât să amâne finalizarea unui proiect serios pe acest subiect, spun organizatorii protestului.

„În acest moment, Guvernul Cîțu nu își respectă propriul program de guvernare, amânând la infinit tăierea pensiilor speciale. Cât timp unii speciali încasează lunar 75.000 de lei, 4.9 milioane de pensionari trăiesc cu 1.500 de lei, iar cea mai mică pensie din România este de 750 de lei. Nu putem să nu remarcăm ipocrizia Guvernului, care nu taie pensiile de lux, dar ne anunță că nu sunt bani pentru majorarea alocațiilor sau a pensiilor pentru cei care au contribuit zeci de ani la sistemul public de pensii”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniei.

Potrivit organizatorilor protestului, decizia de a protesta în fața Guvernului vine după ce mai multe firme de publicitate au refuzat afișarea, pe panouri stradale, a mesajului Tăiați pensiile speciale, pe motiv că autoritățile locale nu au aprobat imaginea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS