2.6 C
Craiova
duminică, 27 noiembrie, 2022
Știri de ultima orăEvenimentAlertă cu bombă la biroul cancelarului german Angela Merkel, în Stralsund

Alertă cu bombă la biroul cancelarului german Angela Merkel, în Stralsund

O alertă cu bombă a avut loc joi la biroul de circumscripţie al cancelarului german Angela Merkel din oraşul Stralsund (nord), informează DPA.

Un bărbat a ataşat un pachet suspect la cutia poştală a clădirii, situată în centrul oraşului, în cursul după-amiezii. Zona a fost izolată, iar locuitorii din apropiere au fost evacuaţi ca măsură de precauţie, a anunţat poliţia.

Au fost chemate echipele specializate în muniţii şi materiale periculoase. S-a dovedit că pachetul nu conţinea substanţe periculoase.

Martorii au oferit o descriere detaliată a unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, despre care se presupune că ar fi ataşat pachetul. Motivul gestului său este încă neclar.

Potrivit cotidianului de mare tiraj Bild, o scrisoare care conţinea pudră albă era în curs de investigare.

Departamentul de investigaţii penale a preluat cazul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS