10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVâlcea: Percheziții la persoane din Dolj și Gorj bănuite de braconaj

Vâlcea: Percheziții la persoane din Dolj și Gorj bănuite de braconaj

Polițiștii din cadrul Biroului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigații Criminale și luptători S.A.S. Vâlcea au efectuat patru percheziții domicliare, în județele Gorj și Dolj, la trei persoane bănuite de braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.

Polițiștii au descins în trei locații din comuna Dănciulești, județul Gorj și la o locație din comuna Tălpaș, județul Dolj, la domiciliile celor trei bărbați de 42, 37 respectiv 47 de ani.

În fapt, bărbații sunt bănuiți de fapte de braconaj, începând cu anul 2020, comise în fondul cinegetic din județele Vâlcea și Gorj, iar în urma perchezițiilor, cercetările au fost extinse și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor trei arme de vânătoare, dispozitive metalice folosite la confecționarea artizanală a muniției de vânătoare, zeci de cartuse de vânătoare, elemente de muniție de plastic, trofee de cervidee, crotalii, un pistol de autoapărare, precum și alte bunuri.

De asemenea, polițiștii au aplicat și două sancțiuni contravenționale de 7.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS