9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGorj: Bărbați bănuiți de braconaj, prinși în flagrant

Gorj: Bărbați bănuiți de braconaj, prinși în flagrant

Trei bărbați au fost prinși în flagrant de polițiștii gorjeni, alături de un căprior care fusese eviscerat, precum și echipamente pentru vânătoare.

Polițiști din cadrul Secției 8 Rurală Stoina au fost sesizați prin apelul 112, de către un paznic de vânătoare cu privire la faptul că pe fondul cinegetic de pe raza localității Logrești, mai multe persoane se află la braconaj. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina care au surprins în flagrant un bărbat de 34 de ani, din comuna Drăghiceni, județul Olt, aflându-se lângă un căprior (femelă), eviscerat, în punctul „Zăvoi” , din comuna Logrești.

De asemenea, oamenii legii au mai identificat doi bărbați, din aceeași localitate și un autoturism în interiorul căruia au fost găsiți patru ogari de vânătoare. În zonă s-au deplasat pentru sprijin și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și luptători din cadrul Serviciului Pentru Acțiuni Speciale. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj. Totodată, a fost luată măsura indisponibilizării în vederea confiscării a autoturismului, celor patru câini și două lanterne tip proiector, fiind pus sechestru asigurator asupra bunurilor, în valoare de 20.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS