11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPrimii militari români s-au întors din Afganistan

Primii militari români s-au întors din Afganistan

Primul contingent, alcătuit din circa 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit sâmbătă, în Baza 90 Transport Aerian cu o aeronavă C 17 Globemaster III a partenerului american. Retragerea celor 600 de militari se va finaliza până în 11 septembrie. România a participat cu trupe în Afganistan încâ din 2020, perioadă în care 27 de militari şi-au pierdut viaţa şi peste 200 au fost răniţi, conform https://www.stiripesurse.ro/

”Planul de retragere a celor peste 600 de militari este coordonat cu comandanţii din teatrul de operaţii, astfel încât procesul să se desfăşoare coerent şi în condiţii de maximă siguranţă. Finalizarea procedurilor va avea loc până la 11 septembrie 2021 dar, din motive de securitate, calendarul repatrierii militarilor nu este public, însă este sincronizat permanent cu planificările celorlalţi membri ai Alianţei Nord-Atlantice”,

a transmis, sâmbătă, Ministerul Apărării.

Ministerul Apărării Naţionale a demarat, de la 1 mai, procesul de retragere a militarilor români din Afganistan, conform Declaraţiei comune a Consiliului Nord-Atlantic adoptată la recenta reuniune extraordinară comună a miniştrilor de externe si miniştrilor apărării din statele membre ale NATO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS