17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVânzătorii de ţigări de contrabandă din zona pieţelor, ridicaţi de DIICOT

Vânzătorii de ţigări de contrabandă din zona pieţelor, ridicaţi de DIICOT

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus arestarea la domicilu a trei craioveni acuzaţi de procurorii DIICOT de contrabandă şi constituirea unui grup infracţional. Alţi 16 inculpaţi din acest dosar au fost plasaţi sub control judiciar. Anchetatorii susţin că inculpaţii fac parte dintr-o grupare infracțională specializată în distribuția țigaretelor de contrabandă.

Potrivit anchetatorilor, gruparea infracţională a acţionat în Craiova începând cu anul 2019.

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2019 – 2021, în municipiul Craiova, s-a constituit și a activat o grupare infracțională specializată în distribuția țigaretelor provenite din contrabandă, în cadrul căreia aprovizionarea s-a făcut pe paliere.
Astfel, liderii grupării au asigurat aprovizionarea cu țigarete de contrabandă a persoanelor din palierul al doilea, care, la rândul lor, le-au comercializat stradal, cu precădere în zona piețelor agroalimentare de pe raza municipiului Craiova”, au explicat procurorii DIICOT.

În cursul zilei de luni, ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate au efectuat un număr de 16 percheziții domiciliare. Au fost ridicate 3.775 de pachete de țigări și sumele de 7.420 de lei și 300 de euro.  

Trei în arest la domiciliu, restul sub control judiciar

Tot luni, procurorii DIICOT au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 19 persoane. Toate sunt cercetate pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă.

O zi mai târziu, suspecţii au fost duşi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii doljeni nu au fost de acord cu solicitarea anchetatorilor şi au dispus alte măsuri preventive. Astfel, trei craioveni au fost plasaţi în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Alţi 16 inculpaţi au fost plasaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.

La acțiunea de luni au participat polițiști de la Secția 5 Poliție Craiova și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS