16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞeful de la Drumuri și Poduri Craiova, reţinut în dosarul în care este cercetat că și-ar fi falsificat diplomele de studii

Şeful de la Drumuri și Poduri Craiova, reţinut în dosarul în care este cercetat că și-ar fi falsificat diplomele de studii

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat, sâmbătă, că au reţinut o persoană care ar fi folosit la angajare o diplomă de licenţă obţinută fraudulos, inducând în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, scrie Agerpres. Potrivit unor surse judiciare, este vorba de Bogdan Bratu, director general al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Craiova.

„Prin ordonanţa din ziua de vineri s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii continue de înşelăciune, constând în aceea că în perioada mai 2014 – prezent, ar fi indus şi menţinut în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă şi ulterior prin modificarea succesivă a acestuia printr-un număr de 12 acte adiţionale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplomei de licenţă obţinută fraudulos, desfiinţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la data de 16.03.2016 prin sentinţa penală nr. 727, dispusă în dosarul nr. 15771/4/2015, actele adiţionale producând efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale”, se precizează într-un comunicat al Parchetului General.

Ce spun anchetatorii

Potrivit anchetatorilor, acesta a continuat să utilizeze actele de studii cu ocazia angajării la diferite entităţi şi după ce a fost audiat în calitate de martor în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în legătură cu valabilitatea acestora.

„Prin utilizarea unor diplome de studii falsificate/anulate, inculpatul a ocupat funcţii publice importante (director regional în cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA), funcţii în virtutea cărora a avut acces la informaţii de importanţă strategică, gestionarea bugetelor privind construcţia şi modernizarea drumurilor naţionale, derularea şi atribuirea contractelor de achiziţie publică şi de modernizare a reţelelor de drumuri, atribuirea contractelor de deszăpezire, întreţinere şi pază a acestora”, se precizează în comunicat.

PICCJ arată că, prin faptele indicate, a fost prejudiciată instituţia angajatoare cu 985.625,3 lei, reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcţiilor deţinute fără drept.

Sursa citată menţionează că procurorul de caz a propus Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti arestarea preventivă a acestuia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS