16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentReținut de DNA, după ce a pretins mită 4 milioane de euro

Reținut de DNA, după ce a pretins mită 4 milioane de euro

Un bărbat a fost reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi cerut mită 4 milioane de euro. În schimb, el ar fi promis să intervină la funcționari publici de la cel mai înalt nivel din ANAF, Ministerul Mediului, Consiliul Județean Brașov și Primăria Brașov pentru reducerea preţului de vânzare a CET Braşov, societate aflată în insolvență.

DNA precizează că este vorba despre o persoană fizică, fără calitate specială, care a fost reținută pentru 24 de ore, pentru infracțiunea trafic de influență, urmând să fie dusă la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit HotNews.

CET Brașov se află în procedură de insolvență din anul 2011

CET Brașov, societate înființată în anul 1986 pentru a asigura agentul termic către toate marile uzine ale Brașovului, cât și pentru populație, se află în procedură de insolvență din anul 2011, la solicitarea Consiliului Local Brașov, unicul acționar al acestei societăți.
În prezent, lichidatorul judiciar desemnat de instanță organizează vânzarea prin negociere directă pe bază de oferte în condiții de supraofertare, conform Legii nr. 85/2006, pentru vânzarea în bloc sau pe loturi, la prețul total de 16.843.950 de euro.

Bărbatul i-ar fi cerut unei persoane suma de 4.000.000 euro pentru el și pentru alte persoane

Procurorii DNA spun că, în acest context, în perioada februarie 2021 – martie 2021, bărbatul i-ar fi cerut unei persoane (martor în cauză) suma de 4.000.000 euro, pentru el și pentru alte persoane. El a susținut că are posibilitatea reducerii prețului de vânzare a CET Brașov, de la suma de 17.000.000 euro, la suma de 11.000.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici de la cel mai înalt nivel din ANAF București și Brașov, Ministerul Mediului, Consiliul Județean Brașov și Primăria Brașov.

Ar fi cerut martorului constituirea și depunerea sumei de bani într-un cont escrow

Bărbatul l-ar fi asigurat pe martor că îi va determina pe funcționarii publici implicați în procedura de vânzare să scadă prețul de vânzare, să înlăture sarcinile de mediu aferente unei suprafețe de teren, deși aceste mențiuni nu erau trecute în caietul de sarcini și că îl va ajuta să obțină autorizația de demolare într-un termen scurt, conform DNA. Pentru a crea aparența unei tranzacții legale, el i-ar fi cerut martorului constituirea și depunerea sumei de bani într-un cont escrow, disimulată ulterior în prețul unui contract de consultanță.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS