17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbatul care a jefuit o farmacie, prins după a doua faptă

Bărbatul care a jefuit o farmacie, prins după a doua faptă

Poliţiştii doljeni au dispus, ieri, reţinerea unui tânăr de 26 de ani, din Craiova, acuzat de tâlhărie calificată și tentativă la tâlhărie calificată. Pe 15 martie, bărbatul a intrat înarmat cu un cuţit într-o farmacie din Craiova şi a sustras suma de 1.500 de lei. Pe 22 martie, bărbatul a încercat să jefuiască o farmacie din cartierul Brazda lui Novac. Suspectul a fost ridicat ieri, în urma unei percheziţii domiciliare.

Pe data de 15 martie, Secția 1 Poliție Craiova a fost sesizată despre faptul că un bărbat care avea asupra sa un cuțit a sustras suma de aproximativ 1.500 de lei, dintr-o farmacie din Craiova. La acea dată, oamenii legii au explicat că au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Poliţiştii doljeni spun că, o săptămână mai târziu, suspectul a încercat să jefuiască o altă farmacie.

„Ulterior, la data de 22 martie, Secția 4 Poliție Craiova a fost sesizată cu privire la comiterea unei tentative la infracțiunea de tâlhărie calificată, faptă săvârșită într-un mod asemănător. Astfel, într-o farmacie din cartierul Brazda lui Novac a intrat un bărbat, care, la fel ca în primul caz, având asupra sa un cuțit, a solicitat încasările.

De această dată, cel în cauză a părăsit în grabă locația, fără a sustrage bunuri sau bani, după ce butonul de panică a fost apăsat de una dintre angajate”, au precizat oamenii legii.

Suspectul este un craiovean de 26 de ani

Potrivit oamenilor legii, suspectul a fost ridicat în cursul zilei de joi.

„În cursul zilei de ieri, 25 martie, în vederea completării probatoriului în cele două cazuri, polițiștii doljeni, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui tânăr de 26 de ani, din Craiova. Acesta este bănuit de comiterea celor două infracțiuni. Au fost găsite și ridicate mai multe obiecte ce pot constitui mijloace materiale de probă în cadrul procesului penal”, au mai explicat poliţiştii doljeni.

Tânărul de 26 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS