11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOpt persoane, ucise în saloane de masaj

Opt persoane, ucise în saloane de masaj

Cel puțin opt persoane au fost ucise, iar alta a fost rănită într-o serie de împușcături în trei spa-uri din zona Atlanta, marți, iar un suspect a fost luat în custodie, potrivit www.npr.org.

Nu este clar dacă toate cele trei incidente, care au avut loc la câteva ore unele de altele, au avut o legătură între ele. Șeriful din Cherokee a anunțat că Robert Aaron Long, de 21 de ani, a fost arestat în jurul orei 20.30 ora locală, în urma unei urmăriri care i-a condus pe ofițeri în Crisp – la aproximativ trei ore distanță de locul unde au fost primele împușcături.

Associated Press spune că Long pare să fie cel care a fost surprins de camerele de supraveghere din Cherokee. Jay Baker, alături de biroul șerifului din județul Cherokee, a declarat că atunci când ofițerii au sosit la SPA-ul asiatic din Young, două victime erau deja moarte și alte trei erau încă în viață, a raportat 11Alive.

Răniții au fost transportați de urgență la un spital local, dar doi au murit. Numele celor patru victime ucise, precum și numele persoanei rănite, nu au fost făcute publice.

La aproximativ o oră după primul atac, ofițerii de poliție din Atlanta au fost chemați să răspundă la un jaf în curs la Gold Spa. Ajunsi acolo, au descoperit cadavrele a trei femei care fuseseră împușcate mortall. Câteva clipe mai târziu, ofițerii au fost chemați la un alt atac armat într-un alt spa – Aromatherapy Spa – încă o femeie a fost găsită moartă. Autoritățile au declarat că multe dintre victime păreau a fi femei de origine asiatică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS