15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTânăr bănuit de comiterea infracțiunii de act sexual cu minor, reținut

Tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de act sexual cu minor, reținut

Polițiștii Secţiei 10 Rurală Vişina au fost sesizați de către o femeie, din comună, că, fiica sa de 13 ani a plecat de la domiciliu în jurul orelor 17.00 şi nu a mai revenit.

În urma investigațiilor efectuate de poliţişti, ieri, în jurul orelor 5.50, minora a fost identificată într-un autoturism, pe Varianta Ocolitoare OG 6 a municipiului Caracal, împreună cu doi tineri de 22 şi 23 de ani, ambii din comuna Studina, declarând poliţiştilor că nu a fost victima vreunei infracţiuni.

Întrucât au existat suspiciuni cu privire la aspectele declarate de minoră, cercetările au fost continuate, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate.

De asemenea, la data de 14 martie, tânărul de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind bănuit şi de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, urmând a fi propuse măsurile legale împotriva acestuia.

Tânărul a fost introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS