10.1 C
Craiova
joi, 15 aprilie, 2021
Știri de ultima oră Eveniment Condamnat după ce a condus fără permis şi a lovit o maşină de poliţie

Condamnat după ce a condus fără permis şi a lovit o maşină de poliţie

Poliţiştii doljeni au încarcerat un bărbat de 29 de ani, din Daneţi, condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru conducere fără permis. Pedeapsa cuprinde şi altele mai vechi, primite în dosare în care a fost acuzat de furt şi lovire. Anchetatorii au reţinut că băbatul a condus un BMW fără permis şi a acroşat o maşină de poliţie.

Potrivit oamenilor legii, inculpatul a condus fără permis în seara zilei de 17 februarie 2017.

„În ziua de 17.02.2017 , inculpatul A.M., deși nu era posesor al unui permis de conducere, s-a urcat la volanul autoturismului marca BMW și l-a condus pe drumurile publice de pe raza comunei Daneţi. În jurul orelor 20.40, în timp ce conducea autoturismul pe raza satului Brabeți, inculpatul a fost observat de un echipaj de poliție aflat în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, care circula din direcția opusă și care a efectuat semnal regulamentar de oprire, folosind semnalele luminoase și acustice ale autospecialei de poliție. Inculpatul a frânat și a acroșat ușor cu autoturismul său, ce avea volanul pe partea dreaptă, autospeciala MAI, după care a oprit”, se arată în hotărârea instanţei.

Condamnat la patru ani de închisoare

Inculpatul a fost trimis în judecată în noiembrie 2018. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, instanţă care s-a pronunţat în iulie, anul trecut. Bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare pentru conducere fără permis. La această pedeapsă a fost adăugată o alta, de trei ani de închisoare cu suspendare pentru furt şi lovire. În final, instanţa a dispus ca inculpatul să execute patru ani de închisoare.

„Instanța constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 96 alin. (4) C.pen. pentru a se dispune revocarea suspendării sub supraveghere, întrucât infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită în termenul de încercare de 5 ani(…). Va adăuga pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, de 1 an închisoare, la pedeapsa anterioară, de 3 ani închisoare, pedepsa rezultantă finală fiind de 4 ani închisoare, cu executarea pedepsei în regim de detenție”, au dispus judecătorii.

A ajuns în penitenciar

A urmat apelul, iar săptămâna trecută, pe 4 martie, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea inculpatului. În aceeaşi zi, bărbatul a fost ridicat de poliţişti şi dus în penitenciar.

„În cursul zilei de 4 martie, polițiști din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneți au depistat un bărbat de 29 de ani, pe numele căruia fusese emis un mandat de executare a pedepsei de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis. Cel în cauză a fost încarcerat de polițiști în penitenciar”, au precizat poliţiştii doljeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Dispar fișa postului și alte acte birocratice pentru IMM-urile...

Ministerul Muncii propune în ședința de guvern programată joi...

ȘTIRI GdS

Un bărbat, care a condus beat, a lovit 12...

Un bărbat din București, care a condus beat, a lovit 12 mașini parcate pe o stradă din Brașov. Polițiștii au constatat că nici nu...

TIR, lovit de două trenuri. Șoferul a scăpat ca...

Un grav accident pe calea ferată a avut loc în această dimineață în județul Vaslui. Un TIR a fost lovit de două trenuri în...

Percheziții de amploare într-o anchetă ce vizează o firmă...

Polițiștii fac 218 percheziții, joi dimineață, la peste 200 de adrese din București și din 28 de județe, într-un dosar de înșelăciune, evaziune fiscală și...

Doljean condamnat în Franţa pentru furturi în bandă organizată

Procurorii craioveni au dispus reţinerea unui bărbat de 31 de ani, din Poiana Mare, condamnat în Franţa pentru pentru furturi în bandă organizată. Pe numele bărbatului, autorităţile franceze au emis un mandat european de arestare.

Şofer judecat pentru omor, în arest preventiv

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au dispus menţinerea arestului preventiv faţă de un craiovean acuzat că a condus băut şi fără permis şi a ucis un bărbat. Accidentul a avut loc în urmă cu un an, între Goieşti şi Negoieşti, după o cursă ilegală de maşini. Bărbatul este judecat pentru omor, conducere cu permisul suspendat şi sub influenţa băuturilor alcoolice şi participarea la întreceri neautorizate.

Femeie, răpită de pe stradă de soţul pe care...

Doi bărbaţi din Dâmboviţa au fost reţinuţi de poliţie, fiind suspectaţi de răpirea unei tinere de 28 de ani din localitatea buzoiană Padina. Aceasta...