14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDeputatul Cozmanciuc, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Procurorii DNA au anunţat, marţi, trimiterea în judecată a deputatului Mugur Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, pentru trafic de influenţă.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
Cozmanciuc Corneliu Mugurel, la data faptei și în prezent deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

Marcoci Vlad, la data faptei inginer în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

Persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la cumpărare de influență.

Potrivit procurorilor, în perioada 4 – 27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române” (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri.
Banii urmau să fie remiși în două tranșe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri.
Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcția de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS