9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIncendiu la o locuință din Slatina

Incendiu la o locuință din Slatina

-

Acoperișul unei locuințe din Slatina și bunurile din mai multe încăperi au fost distruse, în urma unui incendiu puternic. Se pare că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza materialelor ușor combustibile amplasate în apropierea sobei.

Evenimentul s-a produs în această dimineață, pe strada Armașului.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii Detașamentului Slatina, cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul locuinței și la bunurile din trei încăperi, cu posibilități de propagare la alte două încăperi și la anexele aflate în apropiere.

Proprietara locuinței, în vârstă de 67 de ani, cu dispnee, a fost asistată de echipajul SMURD la locul evenimentului și transportă la UPU Slatina, de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt.

Pompierii au reușit localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, fiind salvate două camere de locuit și bunurile din acestea și anexele gospodărești aflate în apropierea casei. Intervenția a durat aproximativ două ore și jumătate.

Au ars aproximativ 130 de meri pătrați de acoperiș, 20 de metri pătrați de tavan și bunurile din cele trei camere.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic produs de soba nesupravegheată.

Sfaturi utile

Pentru siguranța locuințelor și gospodăriilor populației, reamintim principalele măsuri de prevenire a incendiilor produse din cauza mijloacelor de încălzire:
• Asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică și curăţarea periodică a sobelor și a coșurilor de fum;
• Nu depozitaţi în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile, care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului;
• Evitați supraîncălzirea sobelor;
• Nu aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

(VIDEO) Ceremonia lopeții, la Spitalul Regional. Olguța a venit...

Astăzi a avut loc ceremonia de „spargere a solului”...

ȘTIRI GdS