3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPensionară de 78 de ani, condamnată pentru camătă

Pensionară de 78 de ani, condamnată pentru camătă

Magistraţii de la Judecătoria Craiova au hotărât să condamne la doi ani de închisoare cu suspendare o pensionară de 78 de ani, acuzată de comiterea infracţiunii de camătă. Anchetatorii au susţinut că femeia a acordat împrumuturi între 3.000 şi 20.000 de lei, pentru care a perceput o dobândă de 10% pe lună.
Hotărârea instanţei nu este definitivă şi a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Femeia de 78 de ani a fost deferită justiţiei în octombrie 2018, sub acuzaţia de camătă. Anchetatorii au susţinut că femeia a acordat mai multe împrumuturi cu dobândă. În toate cazurile, dobânda a fost de 10% pe lună.

„În perioada anilor 2010-2014, inculpata, fără a fi autorizată în acest sens, a dat cu împrumut diferite sume de bani, ca îndeletnicire, la mai multe persoane, de la care a solicitat și primit dobândă pentru împrumuturile acordate.
În unele cazuri, pentru a se asigura de recuperarea banilor și pentru a masca dobânda solicitată, inculpata a încheiat contracte de împrumut legalizate la notar, în care erau stipulate sume de bani mult mai mari față de cele împrumutate, diferența față de suma inițială reprezentând dobânda percepută de aceasta”, au explicat anchetatorii.

Judecători craioveni au menţionat că inculpata are 78 de ani.

„Inculpata are vârsta de 78 de ani, este pensionară și locuiește în(…). Potrivit probatoriului administrat în cauză, instanța a reținut că, în ciuda vârstei înaintate a inculpatei, în perioada anilor 2010 – 2014, aceasta obișnuia să acorde consătenilor săi împrumuturi cu diferite sume de bani, pentru unele dintre acestea percepând și dobândă”, se arată în motivarea instanţei.

Camătă legalizată prin notar

În urma anchetei s-a mai stabilit că femeia de 78 de ani a făcut scandal la locul de muncă al unei persoane împrumutate.

„În anul 2012, inculpata a acordat suma de 16.500 lei cu titlu de împrumut cu o dobândă lunară de 10 % soților B. Întrucât în anul 2013 persoanele vătămate i-au restituit doar suma de 2.000 lei, cu titlu de dobândă, inculpata a mers, în mai multe rânduri la locul de muncă al părții civile, care ocupa funcția de secretară la o școală din sistemul public de învățământ, unde, fără rețineri și de multe ori, prin folosirea de injurii și amenințări la adresa acesteia, a solicitat restituirea sumei de bani împrumutate ori a dobânzii scadente”, a mai reţinut instanţa.
În final, pentru a scăpa de scandal, secretara a încheiat un document notarial privind un împrumut de 36.500 de lei. Diferenţa faţă de suma iniţială reprezenta dobânda.
Pentru că nu a reuşit să restituie acestă suma, secretara a fost executată silit de un executor judecătoresc.

Pensionară de 78 de ani, condamnată cu suspendare pentru camătă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, instanţă care s-a pronunţat în iulie 2020. Inculpata a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru camătă. Instanţa nu a putut obliga inculpata să presteze muncă în folosul comunităţii datorită… vârstei înaintate.
„Constată imposibilitatea obligării inculpatei la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii din cauza vârstei înaintate a acesteia şi a afecţiunilor de care suferă”, se arată în hotărârea instanţei.

A rămas fără banii daţi drept camătă

Inculpata a fost obligată să achite daune materiale părţilor civile din dosar. În plus, judecătorii au dispus confiscarea de la inculpată a sumelor împrumutate şi a dobânzilor încasate. Este vorba de suma totală de 45.100 lei.

De asemenea, instanţa a anulat toate actele de executare silită întocmite de executorul judecătoresc pentru suma de 36.500 de lei.
Hotărârea instenţei a fost atacată cu apel de inculpată la Curtea de Apel Craiova. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 24 martie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS