27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRomân prins cu carduri clonate în chiloţi, condamnat la 60 luni de închisoare în SUA

Român prins cu carduri clonate în chiloţi, condamnat la 60 luni de închisoare în SUA

Un român de 37 de ani a fost condamnat de o instanţă din New Jersey, SUA, la 60 de luni de închisoare pentru fraude cu carduri de credit. În plus, românul a fost obligat să restituie aproape 450.000 de dolari. Al doilea inculpat din acest dosar, un român de 34 de ani, a primit o pedeapsă de 33 de luni de închisoare. Cei doi inculpaţi au fost acuzaţi că au instalat dispozitive de skimming pe bancomate din nordul și centrul statului New Jersey. După cei i-au reţinut, în august 2018, poliţiştii au găsit mai multe carduri clonate în lenjeria intimă a inculpaților.

Potrivit Departamentul de Justiție din New Jersey, românul de 37 de ani a fost acuzat că a făcut parte dintr-o grupare de crimă organizată specializată în comiterea de infracţiuni cu carduri de credit.
Împreună cu un alt român, ar fi montat aparatură pentru copierea datelor cardurilor de credit pe mai multe bancomate din New Jersey. Ar fi fost păgubţi aproximativ o mie de clienţi ai băncii, cu aproximativ 1,5 milioane de dolari.

„Fichidiu a recunoscut că el și conspiratorii au creat carduri bancare folosind informațiile obținute în mod fraudulos, pe care le-au folosit pentru a retrage în mod ilegal numerar de la diferite bancomate. Schema, care a implicat pierderi reale de peste 1,5 milioane de dolari, a afectat peste 1.000 de clienți ai băncii”, transmite Departamentul de Justiție din New Jersey.

Prinşi cu carduri clonate în chiloţi

Potrivit autorităţilor din SUA, cei doi români au fost prinşi în flagrant, în august 2018.

„Pe 12 august 2018 la aproximativ 14.00, pârâții au ajuns la o sucursală a Provident Bank din Iselin, New Jersey. Poliţiştii care efectuau supravegherea în zonă l-au observat pe Fichidiu intrând în holul băncii și efectuând o tranzacție la un bancomat, despre care Guvernul susține că a fost frauduloasă. Burulea a rămas pe scaunul pasagerului din față al vehiculului în timp ce Fichidiu a efectuat tranzacția. Pârâții erau echipați cu căști atașate la telefoanele lor mobile pentru a comunica între ei în timp ce Fichidiu folosea bancomatul.

După ce au fost reținuți, ofițerii au descoperit mai multe carduri cadou ascunse în lenjeria intimă a inculpaților. Cardurile cadou aveau autocolante roșii cu numere din patru cifre scrise pe ele, probabil PIN-uri. Oamenii legii au percheziționat vehiculul pârâților după ce au obținut un mandat și au descoperit aproximativ cincizeci de carduri cadou, toate având autocolante roșii cu numere din patru cifre scrise pe ele”, au susţinut autorităţile americane.

Fac închisoare în SUA

Cei doi inculpaţi au fost acuzaţi de conspirație pentru a comite fraude bancare, fraudă bancară și furt de identitate. Românul de 34 de ani a fost condamnat în septembrie, anul trecut. A primt o pedeapsă de 33 de luni de închisoare şi a fost obligat să restituie 265.957 de dolari.
Procesul românului de 37 de ani a continuat, iar la sfârşitul lunii ianuarie, anul acesta, a fost condamnat. Bărbatul a primit o pedeapsă de 60 de luni de închisoare pentru infracţiunile comise. În plus, a fost obligat să restituie suma de 443.274 de dolari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS