12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat a murit, iar alţi doi au fost răniţi, după un conflict spontan la Babadag

Un bărbat a murit, iar alţi doi au fost răniţi, după un conflict spontan la Babadag

Un bărbat a murit, iar alţi doi au fost răniţi, sâmbătă seara, şi au fost transportaţi la spital, după un conflict spontan apărut în oraşul Babadag în care au fost implicate şapte persoane, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea.

Cei şapte bărbaţi, cu vârste între 16 şi 52 de ani, se aflau pe strada 1 Decembrie 1918 când a izbucnit conflictul între ei.

„În urma conflictului, au rezultat decesul unui bărbat de 40 de ani din oraşul Babadag şi rănirea altor doi bărbaţi, de 22 şi 30 de ani, din aceeaşi localitate. Ulterior, cei doi au fost transportaţi la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a menţionat IPJ, potrivit Agerpres.

În cauză, cercetările sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul şi dispunerea de măsuri legale în consecinţă.

La faţa locului au fost prezenţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale

Potrivit sursei, pentru prevenirea escaladării conflictului, la faţa locului au fost prezenţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Tulcea şi jandarmi. Zona este monitorizată în continuare pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS