11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRomânii care stăteau captivi pe aeroportul din Cancun, eliberați

Românii care stăteau captivi pe aeroportul din Cancun, eliberați

Românii care stăteau captivi pe aeroportul din Cancun, Mexic, au fost eliberați, după intervenția anunțată de ministrul Bogdan Aurescu.

”Astăzi am fost eliberați, după o decizie a unei Instanțe locale (din ce am înțeles de la românii stabiliți in Cancun), dar și la presiunile și negocierile duse de autoritățile române prin MAE și cu sprijinul domnului consul Ionuț Vâlcu. Însă cel mai mare impact in acesta situație “ciudată”, ați fost voi și pentru asta va mulțumesc din suflet, atât eu cât și sutele de români care au trecut prin aceasta experiență traumatizantă” a scris Gabriel Hoț, unul dintre românii ținuți captivi pe aeroportul din Cancun, Mexic. Mesajul său a fost transmis în urmă cu patru ore. El se afla pe aeroport din 2 februarie. 

El a spus că au primit două opțiuni: ”Una de a rămâne în continuare în arest și a pleca spre România, însă minimum 24 de ore trebuia să așteptăm până când o aeronavă Lufthansa ateriza în Cancun. Cel mai probabil puteam să plecăm cu cursa de vineri sau sâmbătă, având în vedere că prioritatea la îmbarcare o au familiile cu copii, bătrânii și bolnavii cronici. Am ales să rămânem în Mexic, am venit la hotel, îmi doresc un duș și să dorm într-un pat. A fost o experiență îngrozitoare, umilitoare”. 

După ce inițial au întors 102 români în țară, autoritățile de pe aeroportul din Cancun au blocat pe aeroport alți 150. Sunt români care se aflau de aproximativ 48 de ore captivi pe aeroport, fără acte sau telefoane. Ministrul Bogdan Aurescu a anunțat, miercuri, că a intervenit pentru ca aceștia să primească măcar hrană și apă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS