12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFiul lui Radu Mazăre, amendat după ce şi-a serbat ziua încălcând măsurile anti-Covid

Fiul lui Radu Mazăre, amendat după ce şi-a serbat ziua încălcând măsurile anti-Covid

Fiul fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, Răducu, a fost amendat de poliţişti cu suma de 1.000 de lei pentru că şi-a serbat ziua de naştere într-un local din Mamaia, iar la eveniment se aflau peste 20 de persoane, încălcându-se astfel regulile adoptate în actualul context epidemiologic.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, duminică, în jurul orei 21.30, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un local din staţiunea Mamaia, se află în desfăşurare o petrecere aniversară la care participau peste 20 de persoane. 

“Având în vedere actualul context epidemiologic, precum şi reglementările legale în vigoare, prin care se menţine interdicţia desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, se arată în comunicat.

Conform unor surse, organizatorul acelei petreceri a fost Răducu Mazăre, fiul fostului primar al Constanţei, care îşi sărbătorea astfel ziua de naştere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS