15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDouă persoane infectate cu noua tulpină britanică a virusului SARS-CoV-2

Două persoane infectate cu noua tulpină britanică a virusului SARS-CoV-2

Două persoane au fost identificate în Cluj cu noua tulpină britanică a virusului SARS-CoV-2, dar acestea sunt rezidente în judeţ şi nu au călătorit în Marea Britanie, transmite Agerpres.

„Referitor la cele două cazuri depistate cu tulpina britanică, este vorba de două persoane cu vârsta de 29, respectiv 54 de ani, cu domiciliul în alte judeţe şi rezidenţi în judeţul Cluj. Aceştia au fost confirmaţi pozitiv cu Covid-19, iar ulterior, în urma procesului de sintetizare a probelor, s-a constatat existenţa tulpinei britanice”, se arată într-o informare trimisă de prefectul Mircea Abrudean.

El a explicat că cele două persoane au fost depistate pe 14 ianuarie, dar că „procesul de sintetizare aleatorie durează”.

„Aceştia au fost izolaţi la domiciliu pe o perioadă de 14 zile, fiind depistaţi pozitiv cu Covid-19 în 14 ianuarie, starea lor de sănătate nu a necesitat spitalizare. Din ancheta epidemiologică nu a rezultat faptul că au călătorit în Marea Britanie sau că ar fi intrat în contact cu vreo persoană provenită din această zonă. Nu există niciun link epidemiologic între cele două cazuri”, se mai arată în informarea prefectului. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS