22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCel puțin 80 de lăutari și muzicanți au încasat bani ilegal

Cel puțin 80 de lăutari și muzicanți au încasat bani ilegal

Cel puțin 80 de lăutari, muzicanți și interpreți de figurație au ajuns pe lista neagra a procurorilor, acuzați că ar fi încasat ilegal de la începutul pandemiei peste trei milioane de lei.

Banii erau destinați celor afectați de restricțiile impuse de autorități, însă în cazul lor, susțin anchetatorii, plățile s-ar fi făcut pe baza unor falsuri grosolane.

Situația a ieșit la iveală în momentul în care funcționarii Autorității de Plăți și Inspecție Socială din București au început să verifice dosarele artiștilor.

Dosarele au ridicat semne de întrebare, mai ales în momentul în care au fost observate discrepanțe uriașe între datele de stare civilă sau chiar actele de identitate.

Înșelăciune și falsuri în înscrisuri sub semnătură privată

O primă observație a fost în cazul celor care, deși ar fi putut să beneficieze de aceste ajutoare încă din martie, ei au început să depună cererile în masă, prin intermediul a două firme, abia spre începutul verii.

Pe de altă parte, într-un alt caz, cei de la Agenția de Plăți și Inspecție Socială au observat că actul de identitate prezentat în fotocopie era eliberat la multă vreme după ce fusese încheiat contractul de drepturi de autor invocat.

Au avut loc și percheziții, în urma cărora au fost ridicate contractele suspectate a fi false.

Intermediarii acestor plăți frauduloase au fost puși sub acuzare pentru două capete de acuzare: înșelăciune și falsuri în înscrisuri sub semnătură privată. Trei dintre ei au fost plasați sub control judiciar.

Prin această metodă, suspecții ar fi beneficiat în mod ilegal de aceste plăți, după ce statul s-a oferit să dea o mână de ajutor celor afectați de pandemie. Prejudiciul este estimat la 3,2 milioane de lei și va fi acoperit și de intermediari, dar mai ales de la beneficiari.

Fraudele nu au fost descoperite doar în Capitală, ci și în mai multe județe, printre care Prahova și Dâmbovița.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS