3.5 C
Craiova
sâmbătă, 6 martie, 2021
Știri de ultima oră Eveniment Directorul economic al Exploatării Miniere Rovinari, trimis în judecată

Directorul economic al Exploatării Miniere Rovinari, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a directorului economic al Exploatării Miniere Rovinari.

Vasile Ghmiş, la data faptei director economic la Exploatarea Minieră de Carieră (E.M.C.) Rovinari din cadrul SC Complexul Energetic Oltenia (C.E.O.) SA, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată,

În acest dosar au mai fost trimşi în judecată:

  • Persoană fizică, la data faptei administrator al SC RATETALAV SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată,
  • SC RATETALAV SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, Ghimiș Vasile ar fi dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniul achizițiilor publice, cumpărarea unor materiale pentru stingerea incendiilor și a unor truse sanitare de prim ajutor (achiziția fiind fragmentată pentru a putea fi realizată în mod direct), la prețuri supraevaluate.

Achiziția ar fi fost făcută în perioada septembrie 2012 – decembrie 2012 de la două firme, între care și SC Ratetalav SRL, controlată de omul de afaceri coinculpat în cauză.
Concret, inculpatul Ghimiș Vasile ar fi aprobat și semnat mai multe documente care au stat la baza achiziției, după ce anterior stabilise, împreună omul de afaceri, și prețurile produselor respective.

Măsuri asiguratorii

Astfel, valoarea unui furtun de pompieri a ajuns la prețul de 850 lei/bucata, în condițiile în care un astfel de produs ar avea un preț de piață de aproximativ 120 lei/bucata.
Prin aceste demersuri, unitatea minieră ar fi fost prejudiciată cu suma totală de 169.234 lei, reprezentând diferența dintre prețul real și prețul care s-a plătit efectiv pentru produsele susmenționate.

SC Complexul Energetic Oltenia SA a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma menționată mai sus.

În cauză, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Ghimiș Vasile.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ouzounidis l-a „citit“ pe Croitoru. Vezi care a fost...

Universitatea Craiova și-a adjudecat victoria în fața formației FC...

ȘTIRI GdS

Ouzounidis l-a „citit“ pe Croitoru. Vezi care a fost...

Universitatea Craiova și-a adjudecat victoria în fața formației FC Botoșani cu 1-0, sâmbătă, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în etapa a 26-a din Liga 1....

Polițiștii din Olt, verificări la sânge: 1.400 de persoane...

Polițiștii din Olt, verificări la sânge: 1.400 de persoane în 24 de ore.

„U“ Craiova – FC Botoșani 1-0. E bine „leilor”,...

Vicecampioana României, Universitatea Craiova, s-a impus la limită, scor 1-0, în partida susținută sâmbătă, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în fața formației FC Botoșani. Meciul...

Încă trei decese din cauza coronavirusului în județul Gorj

Încă trei decese din cauza coronavirusului în județul Gorj.

Ce spune premierul Florin Cîțu despre o creștere a...

Premierul Florin Cîțu susține că nu vor crește taxele și nici nu vor fi introduse altele noi.