9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFoto. Doi polițiști, răniți grav în Olt după ce mașina lor s-a lovit de ambulanța pe care echipajul o însoțea. Cum a fost posibil

Foto. Doi polițiști, răniți grav în Olt după ce mașina lor s-a lovit de ambulanța pe care echipajul o însoțea. Cum a fost posibil

UPDATE: IPJ Olt a comunicat împrejurările în care s-a produs accidentul. Coliziunea s-a produs după ce persoana transportată de ambulanță ar fi devenit violentă, iar șoferul ar fi frânat brusc:

„În această dimineață, în jurul orei 9.30, pe Drumul Național 64, pe raza comunei Sopârliței s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate două echipaje, unul de poliție și unul al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, ambele în misiune comună. În urma unui apel prin SNUAU 112, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicești, împreună cu un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Olt au intervenit pentru a transporta la o unitate medicală o persoană al cărui comportament era deviant”, transmite IPJ Olt.

Persoana violentă a fost transportată cu ambulanța, iar echipajul de poliție însoțea transportul, conform protocolului, având semnalele luminoase în funcțiune.

Întrucât pacientul ar fi devenit violent, conducătorul ambulanței a frânat brusc, moment în care echipajul poliției a intrat în coliziune față spate cu acesta. Evenimentul s-a petrecut pe fondul unui carosabil ușor umed.

5 persoane au fost implicate în eveniment,  respectiv doi polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Bobicești, o asistentă medicală, un ambulanțier și un pacient.

Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au intervenit la fața locului, au asistat medical victimele și le-au transportat la spital, conștiente.

Cei doi polițiști prezintă fracturi la membrele inferioare.

Un accident în care au fost implicate o mașină de poliție și o ambulanță, ambele în misiune, a avut loc vineri dimineață în județul Olt, transmite Centrul Infotrafic al Inspectoratului General.

Potrivit sursei citate, pe DN 64 Caracal-Găneasa, pe raza comunei Șopârlița, județul Olt, s-a produs o coliziune față-spate între un echipaj de poliție și o ambulanță, ambele autospeciale fiind în misiune.

În urma coliziunii, ambii polițiști din autospecială au suferit leziuni grave, iar asistentul medical din ambulanță a fost rănit ușor, toți fiind evaluați medical la fața locului.

Traficul rutier a fost oprit temporar pentru a permite intervenția echipajelor specializate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS