13.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGrănicerul care ar fi ucis o prostituată româncă, judecat în Franța

Grănicerul care ar fi ucis o prostituată româncă, judecat în Franța

În oraşul francez Besancon (est) a început miercuri procesul unui agent de securitate la frontieră francez acuzat că a măcelărit o prostituată româncă în Elveţia, în 2016, pentru a-i abandona apoi cadavrul peste graniţă, într-o pădure din Franţa, relatează AFP.

Alexandre Verdure, care avea 30 de ani la momentul faptelor şi continuă să conteste că a ucis-o pe tânără, este judecat pentru omucidere şi riscă 30 de ani de închisoare, verdictul fiind aşteptat vineri.

Povestea „tristă” a Mihaelei Miloiu, care avea 18 ani, este „cea a unei tinere căzute în plasa unui proxenet de cea mai joasă speţă, care o prostituează în Elveţia, unde sfârşeşte omorâtă în bătaie de un bărbat”, a relatat avocatul familiei, Jean-Baptiste Jacquenet-Poillot, potrivit www.stiridiaspora.ro.

Mihaela Miloiu, ucisă cu sânge rece

Luni la rând, tânăra a rămas pentru anchetatorii din jandarmeria locală „necunoscuta din Frasnois”, înainte de a fi putea fi identificată, în cele din urmă, după multiple investigaţii.

Cadavrul ei, fără haine, a fost descoperit de doi pădurari la 15 decembrie 2016, ascuns sub un covor de frunze, în pădurea din Fransnois (departamentul Jura din estul Franţei), în apropiere de graniţa cu Elveţia.

Oasele feţei şi dinţii fuseseră distruse de un val de lovituri de extremă violenţă, ceea ce a făcut ca victima, cu părul lung roşcat, să fie de nerecunoscut. Corpul prezenta de asemenea 26 de lovituri de cuţit la gât şi lateral. Autopsia a stabilit că decesul a fost cauzat nu de loviturile de cuţit, ci de multiplele lovituri aplicate în faţă.

ADN-ul agentului, asupra victimei


Institutul de cercetări criminalistice al jandarmeriei naţionale (IRCGN) a realizat o reconstrucţie facială a tinerei pentru a obţine un portret-robot 3D, lansând un amplu apel la martori în Europa, însă în zadar.

În cele din urmă, s-a reuşit identificarea victimei aproape din întâmplare, după examinarea dispariţiei în Elveţia în jur de 30 noiembrie acel an a unei tinere prostituate, care era chiar Mihaela Miloiu.

Anchetatorii au ajuns apoi la Alexandre Verdure, care a vizitat în aceeaşi perioadă spitalul din Pontarlier, la circa 60 km de Frasnois, pentru a se trata la o mână. ADN-ul său a fost găsit asupra victimei, precum şi la locul unde a fost descoperit cadavrul. Bărbatul a fost pus sub acuzare în noiembrie 2017.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS