14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBrașov: Tânără acuzată de omor și furt calificat

Brașov: Tânără acuzată de omor și furt calificat

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, la data de 2 decembrie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o femeie, în vârstă de 18 ani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „omor” şi „furt calificat”.

Astăzi, inculpata, aflată în stare de reţinere, va fi prezentată, cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov.

Potrivit procurorilor, în seara zilei de 30 nimbrie, inculpata împreună cu o altă coinculpată s-au deplasat la domiciliul victimei din municipiul Braşov, au escaladat poarta imobilului şi s-au ascuns vreme de mai multe ore într-o anexă a apartamentului acesteia unde au aşteptat până s-au stins luminile din acest apartament precum şi din apartamentul vecin.

În jurul orei 03.00, cele două au forţat un gard de lemn, au ajuns în dreptul geamurilor apartamentului victimei, au spart unul din geamuri şi au pătruns în interiorul apartamentului în sufragerie. Cele două s-au descălţat pentru a nu face zgomot şi au sustras mai multe bunuri din sufragerie, la lumina telefonului mobil.

Apoi, inculpata propusă spre arestare s-a dus în dormitorul casei unde era victima şi a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori cu un cuţit, aceasta decedând.

Cele două coinculpate au mai luat ceva bunuri din sufragerie, moment în care au fost observate de un martor.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS