17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEveniment1 milion de euro, confiscați de la angajații Permise și RAR Suceava. Banii erau mită pentru permise și înmatriculări de mașini de lux furate din UE

1 milion de euro, confiscați de la angajații Permise și RAR Suceava. Banii erau mită pentru permise și înmatriculări de mașini de lux furate din UE

Aproape 1 milion de euro au fost confiscați de procurorii anticorupție, în timpul perchezițiilor efectuate astăzi la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava, RAR și la domiciliile angajaților. Banii erau ascunși în seifuri, dar și în găleți, ligheane și chiar în pereți, anunță digi24.

Bani fără număr, din mita pentru permise și înmatriculări ilegale

Anchetatorii au făcut un nou pas în documentarea unui dosar care vizează fapte de corupție din perioada 2018-2020. Potrivit Obiectiv de Suceava, pe lângă mita luată pentru eliberarea de permise, acțiunea vizează și o rețea de angajați de la Permise, RAR și polițiști care de ani de zile facilitează la Suceava înmatricularea mașinilor de lux furate din UE.

Mita pentru un permis era cuprinsă între 5.000 și 7.000 de euro, iar banii erau ținuți în ligheane și găleți, sau ascunși în pereți, spune aceeași sursă.

Descinderi în București și cinci județe

Acțiunea demarată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava vizează nouă instituții publice. Pe lângă Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conduceri și Înmatriculări Vehicule Suceava, anchetatorii au descins și la sediul Registrului Auto Român Suceava. De aici au fost ridicate mai multe documente care vor fi analizate de procurorii DNA Suceava.

În dimineața de joi, anchetatorii au descins, în total, în 67 de locații din București, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău și Bistrița.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS