10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAtac armat la Viena, soldat cu 3 morți și 15 răniți

Atac armat la Viena, soldat cu 3 morți și 15 răniți

Cel puțin trei persoane au murit în seara trecută la Viena, în urma unui atac armat cu puști de asalt în șase locuri diferite din capitala Austriei, Viena. Victimele sunt doi civili aflați în centrul orașului și unul dintre atacatori, împușcat de autorități. 15 persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, scrie hotnews.

Primele focuri au fost trase în jurul orei locale 20.00, în Seitenstettengasse, o stradă aglomerată din centrul istoric al Vienei, unde se află sinagoga și Opera de Stat din Viena.

În momentul atacului, străzile erau foarte aglomerate, mulți oameni profitând de temperaturile blânde și ieșind în la restaurantele și barurile din zonă.

Atacul a fost executat de mai multe persoane, în șase locuri din oraș

Au fost vizate „șase locuri diferite”, a spus poliția, toate în imediata apropiere a Seitenstettengasse: Morzinplatz, Salzgries, piața cărnii, piața fermierilor și Graben.

La fața locului, forțele de poliție s-au mobilizat în număr mare pentru a asigura perimetrul, iar spectatorii Operei au părăsit sub escortă spectacolul, ultimul înainte de lockdownul impus de pandemie. Centrul Vienei a fost închis, iar transportul public nu a mai funcționat în Districtul 1. Cancelarul austriac Sebastian Kurz a trimis armata la fața locului, să sprijine forțele de poliție. Elicoptere ale poliției au survolat zona până la încheierea operațiunilor.

În atac au fost implicați mai mulți autori ale căror motive nu sunt cunoscute încă, a spus guvernul, în timp unul dintre atacatori a fost împușcat de polițiști. Nu au fost furnizate detalii cu privire la identitatea persoanei decedate. Primarul orașului a raportat, de asemenea, 15 persoane spitalizate, dintre care 7 în stare gravă.

Poliția cere vienezilor să rămână în case și „să nu distribuie zvonuri”. De asemenea, le-a fost cerut oamenilor să nu posteze fotografii sau video cu atacul pe rețelele de socializare, ci să le trimită la o adresă a guvernului.
În semn de solidaritate, poliția franceză a postat același mesaj pe contul său de Twitter: „La fel ca poliția austriacă, vă cerem să nu împărtășiți fotografii sau videoclipuri ale atacului din Austria. Riști să împiedici munca poliției și să expui persoane mai sensibile decât tine la imagini șocante ”.

Poliţia cehă a anunţat după atac că efectuează controale la frontiera cu Austria: „Poliţia efectuează controale ale vehiculelor şi pasagerilor la punctele de trecere a frontierei cu Austria ca măsură preventivă în urma atacului terorist de la Viena”, a informat poliţia cehă pe Twitter.

Reacții ale politicienilor

Uniunea Europeană „condamnă cu tărie” „atacul oribil” care a avut loc luni seară la Viena, a declarat într-un tweet președintele Consiliului European Charles Michel, evocând „un act laș”. „Europa condamnă cu tărie acest act laș care încalcă viața și valorile noastre umane. Gândurile mele sunt cu victimele și cu oamenii din Viena după teribilul atac din această seară. Suntem de partea Austriei”, scrie Michel.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris luni seară pe Twitter că este ”șocată și întristată de atacul brutal din Viena”. ”Sunt șocată și întristată de atacul brutal care a avut loc în Viena. Gândurile mele sunt alături de familiile victimelor și de poporul austriac. Europa este pe deplin solidară cu Austria”, a scris von der Leyen pe Twitter.

Într-o postare pe Twitter, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell s-a declarat „şocat şi mişcat” de aceste atacuri, pe care le-a calificat drept „un act de laşitate, violenţă şi ură”. „Gândurile mele sunt alături de victime şi de familiile lor, precum şi de cetăţenii Vienei. Suntem alături de voi”, a adăugat oficialul european.

„Peste tot pe continentul nostru suntem uniţi împotriva violenţei şi a urii”, a scris pe Twitter preşedintele Parlamentului European David Sassoli.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat că este ”profund șocat de teribilele atacuri din Viena”. ”Sunt profund șocat de teribilele atacuri din seara asta din Viena. Gândurile Regatului Unit se îndreaptă către cetățenii Austriei – suntem uniți cu voi în fața terorii”, a scris Boris Johnson pe Twitter.

Și președintele Iohannis și-a exprimat solidaritatea pe Twitter, condamanând atacul: ”Știri teribile de la Viena în seara asta. Condamn cu putere aceste acte oribile de teroare. Condoleanțele mele familiilor și celor apropiați victimelor. România este solidară cu Austria”, a scris Iohannis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS