14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt/ Petrecere stricată de poliţişti

Olt/ Petrecere stricată de poliţişti

Poliţiştii din cadrul IPJ Olt au sancţionat administratorul unei societăţi comerciale pentru organizarea unei petreceri la care participau 16 persoane. În total, poliţiştii din Olt au aplicat 76 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. În Gorj, oamenii legii au dat peste 170 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie.

In ultimele 24 de ore, poliţiştii, jandarmii şi polițiștii locali din Olt au făcut verificări în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Au fost verificate 225 de societăți comerciale, dar precum şi 95 de mijloace de transport persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 71 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv nepurtarea măștii de protecție, 3 pentru nerespectarea distanțării fizice și 2 de natură economică în context Covid. Valoarea totală a sancţiunilor este 17.500 de lei.

Poliţiştii au dat exemplu o petrecere organizată de un bărbat.

„O persoană anonimă a sesizat seara trecută că în interiorul unei societăți comerciale din comuna Izvoarele are loc o petrecere. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că administratorul societății a organizat o petrecere pentru a sărbători ziua de naștere a fiului său, la fața locului fiind găsite 16 persoane. Activitatea a fost oprită, iar administratorul a fost sancționat contravențional cu avertisment conform legii 55/2020”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Mai multe sancţiuni în Gorj

În ultimele 24 de ore, oamenii legii din Gorj au verificat peste 1.300 de persoane şi 124 de societăți comerciale, dar şi 291 autovehicule şi mijloace de transport în comun.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 226 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.770 de lei, din care 174 de sancţiuni, în valoare de 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS